Ziua Porumbului – Ediţia VII-a, 8 septembrie 2016, Orezu, Ialomniţa

Rezultatele hibrizilor marca „Porumbeni” în județul Ialomița România

 

Rezultatele obţinute de către colaboratorii Institutului de Fitotehnie ne obligă  la întreprinderea măsurilor concrete pentru ca realizările noastre  să fie implementate în producere şi accesibile pentru toţi producătorii agricoli nu numai la noi în țară dar și peste hotare.  De aceia,  diseminarea  rezultatelor științifice obţinute se află permanent în centrul atenției savanților și specialiștilor. Odată cu transmiterea la testări Oficiale în România,   al treilea an consecutiv, amplasăm un lot demonstrativ în județul Ialomița.

Scopul acestei experiențe este obținerea informației referitor la comportamentul hibrizilor marca „Porumbeni”, comparativ cu hibrizii firmelor   străine.

În anul curent Institutul de Fitotehnie „Porumbeni” a participat la cea de a 7-a ediție a festivalului „Ziua Porumbului” din județul Ialomița. Festivalul a avut loc la data de 08.09.2016.  La acest festival ca de obicei a fost amplasat un lot demonstrativ, la care  au participat la competiție  14 firme străine, inclusiv Pioneer, Limagrain, Monsanto, KWS, Maissdour și altele. Institutul de Fitotehnie „Porumbeni”,  a transmis la testare 6 hibrizi: Porumbeni 310, Porumbeni 360 Porumbeni 374, Porumbeni 383,  Porumbeni 458, Porumbeni 461.

Hibrizii au fost testați pe un  lot neirigat la  densitatea de 70 mii plante la ha. Cantitatea de precipitații în  lunile martie-august a fost de 300 l/m.

Rezultatele obținute, prezentate la „Ziua Porumbului”,  de către compania „Elsitcom”  SRL, care a efectuat testările a scos în evidență hibridul de porumb moldovenesc Porumbeni 458, cu  o producție de 9,1 tone/boabe la ha la umiditatea de 14%, fiind plasat în primii top zece hibrizi din cei 84  studiați.

Pentru cercetătorii institutului aceasta fiind  un imbold pentru continuarea cercetărilor ce țin de crearea hibrizilor noi de porumb competitivi firmelor străine.